Conf.univ. Dr. Mirela Mercean Ţârc
Universitatea din Oradea - Facultatea de Muzică
Simfonia da Requiem, compusă de Valentin Timaru în anul 1999, este o lucrare de maturitate în care compozitorul operează, atât la nivelul substanţei muzicale şi ideatice cât şi în cel al formei, cu modalităţi sintetice de elaborare a discursivităţii simfonice. Acestea sunt proiecţii ale discursivului, subsumate concepţiei generale, mesajului artistic, ideii centrale a lucrării: un requiem simfonic dedicat memoriei părinţilor trecuţi în nefiinţă.
Abordarea dimensiunii sacrului creştin intră în sfera preocupărilor compozitorului atât pe latura teoreticului cât şi în creaţie, această simfonie fiind precedată de o Liturghie solemnă. Arhitectura muzicală este constituită din osmoza structurii requiemului cu cea tetrapartită a dramaturgiei simfonice consacrate de tradiţie. Astfel partea întâia intitulată Requiem eternam este o sonată a cărei temă secundă şi dezvoltare prezintă caracteristici ale vocalului fiind construită pe segmentele: Requiem eternam, Dona eis Domine, Et lux perpetua, Luceat eis.
Requiem eternam, Dona eis Domine,
Et lux perpetua, luceat eis.
„Odihnă veşnică dăruieşte acestora, Doamne
şi lumina cea nestinsă luminează-le lor”
Sonată
Expoziţie | Dezvoltare | |||||
A | punte | B1 | tranziţie | B2 | etapa 1 | Etapa 2 |
Deus meus | Requiem | Requiem | textură pe A | B coral | ||
a – c1 – c2 | coral | coral | ||||
7 – 28 | 29 - 36 | 37 - 40 | 41 - 46 | 47 - 52 | 53 - 68 | 69 – 74 |
Re doric IV# | La | |||||
instrumental | vocal | instrumental | Vocal | |||
tutti | soli | tutti | soli | |||
Dezvoltare (continuare) | Repriza | |||||||
Etapa 3 | Etapa 4 | Etapa 5 | Etapa 6 | Etapa 7 | A | B1 | B2 | Evoluţie finală |
solo flaut | B1 | B | Dezvoltare coral | coral | culminaţie finală | |||
requiem | ||||||||
oboi | coral | Et lux perpetua | solo | |||||
75 - 93 | 94 - 98 | 99 - 122 | 123 - 131 | 132 - 136 | 137 - 153 | 154 - 180 | ||
solistic | vocal | instrumental | instrumental | Coral | ||||
tutti | soli | tutti | soli | tutti | soli | |||
Partea a doua, intitulată Dies irae, este o formă tristrofică după modelul Scherzo – Trio – Scherzo care cuprinde segmentele Dies irae, Tuba Mirum, Dies irae şi segmentul Lacrimosa cu funcţie de codă.
Dies irae, dies illa.
„Ziua mâniei, va preface totul în cenuşă,
precum David şi Sybbila măeturisesc
Tuba mirum spargens sonum,
per se pulchem regionum ante dies tronum.
„Tuba minunilor răsunând peste mormintele lumii pe toţi morţii îi va aduna în faţa tronului.
Lacrimosa .
„Acea zi de plâns amar din ţărâna va ridica spre judecată tot trupul
vinovat
Formă tristrofică
Introducere | Scherzo | Trio | Scherzo | Coda |
Dies irae | Tuba mirum | Dies irae | Lacrimosa | |
C | C1 | C2 | C1 | D |
181 - 196 | 197 - 219 | 220 - 228 | 229 - 258 | 259 – 277 |
Instrumental | vocal | instrumental | solistic | |
tutti | soli | tutti | soli |
Partea a treia este echivalentul părţii lente a simfoniei, este scrisă în formă de lied şi intitulată Libera me. Compozitorul integrează monodiei de sorginte bizantină versetele Requiem eternam, Dona eis Domine şi Et lux perpetua luceat eis Domine şi readuce tema secundă-coral a părţii întâi, cu funcţie de codă a formei şi început de repriză inversă pentru macroforma întregului.
Libera me Domine inserţii de versuri:
Requiem eternum, dona eis Domine
Formă de Lied
Mişcare lentă
E | F | Ev | Bv |
a – c1 – c2 | textură instrumentală figurată | C2 tranz. av | a – m – c |
278 - 300 | 301 - 315 | 316 - 331 | 322 – 344 |
vocal | instrumental | vocal | Coral |
soli | tutti | soli | soli |
Partea a patra, Lux eterna, este o formă cu câte 2 variaţiuni acelor trei subiecte, G Lux eternum, luceat eis, H, Agnus Dei şi Dona eis requiem, A, Deus meus. Coda reprezintă o litanie instrumental-solistică interpretată de partida naiului solist acompaniat de tema Dona eis Requiem.
Partea IV Lux aeternam:
Lux aeternam luceat eis
„Lumina cea nestinsă luminează-le lor”
Agnus Dei qui tollis peccata mundi
Dona eis Requiem
„Mielul domnului care ai ridicat păcatele lumii
Dă-le lor odihna cea veşnică”
Deus meus.
„Dumnezeul meu”
Formă cu variaţiuni:
G | H | A | G1 | H1 | A1 | G2 | H2+I |
Lux aeternam | Agnus dei | Deus meus | |||||
re | re-do-re | fa# eolic | Fa#-re | re –fa lab | re | ||
345 - 362 | 363 - 385 | 386 - 414 | 415 - 438 | 439 - 470 | 472 - 493 | 494 - 510 | 511 – 558 |
instrumental | vocal | instrumental | instrumental | vocal | instrumental | instrumental | instrumental |
tutti | soli | tutti | tutti | soli | tutti | tutti | Solo |
Genul sinfoniei se valorizează aici în ideea acelei forme pur instrumentale a secolului al XVII-lea în care „(…) la un moment dat, noţiunea de concert se confunda cu sinfonia datorită amploarei instrumentale luate de ultima (Giuseppe Torelli sau J.B. Lullly)”[1].
Într-adevăr genul concertare implicând o alternanţă tutti – soli este prezent aici în alternanţa turnurilor simfonice instrumentale cu cele aparent vocale, alternanţa scriiturilor diferite, contrastante, alternanţa de mişcări repede – lent. Brevitatea segmentelor arhitecturii sonore este de asemenea o caracteristică demnă de luat în considerare în acest sens.
Cumularea celor două genuri, requiemul (sau liturghia) şi sinfonia, reprezintă ideea osmozei vocalităţii şi instrumentalităţii care există deja consacrată în genul requiemului de concert. Transpunerea acestuia doar în dimensiunea orchestral-instrumentală a simfoniei, presupune înglobarea parametrului expresiv vocal în sonoritatea orchestrală şi semantizarea lui cu mijloace sonore exclusiv instrumentale. Metafora vocalităţii se naşte astfel prin trecerea vocalului semantizat în instrumentalul semantizant pentru a se revela metaforic ca vocalitate esenţializată în dramaturgie strict instrumentală.
Ipostazierile orchestrale ale vocalităţii în Simfonia da Requiem de Valentin Timaru prezintă diverse aspecte şi comportă nuanţe legate atât de sensurile expresivităţii intrinseci muzicale cât şi cele extrinseci, ale cuvântului, atât de dimensiunea interior confesivă exprimată în rugăciunea individuală concretizată în solistica de filiaţie vocală dar şi instrumentală, cât şi în cea colectivă a liturghiei – requiem manifestată în aspecte ale vocalităţii corale sau coral – instrumentale.
Aşadar vocalitatea se exprimă instrumental în viziunea compozitorului, atât în dimensiunea coralului cât şi a vocal – solisticului, printr-un limbaj ale cărui particularităţi revelează dintr-un strat mai profund caracteristicile acesteia. Aşa numita „vocalitate – instrumentală” se manifestă în profilurile melodicii, desprinsă parcă din cantus planusul bisericii primare creştine, în structura simplă silabică a ritmului sugerând stilul imnic, dar şi în sintaxa monodiei, a eterofoniei sau a pedalelor ison, a recitativelor muzicalizate, a stilului psalmodiat.
Încă de la începutul sinfoniei, motivul α, constituit din două celule bicordale ascensionale, reprezintă o invocare: Deus meus, Dumnezeul meu, un suspin al sufletului a cărui rostire muzicalizată pe aceste cuvinte transcrise în partitură de către compozitor, relevă o vocalitate a cuvântului exprimat muzical printr-o trăire interiorizată ce apoi se amplifică într-o rugăciune patetică elaborată instrumental. Acest material muzical constituie tema întâia a părţii.
Ex. 1, măsurile 6-10
Dimensiunea vocalităţii corale este exprimată în scriitura omofonă de coral baroc a suflătorilor:
Ex. 2, măsurile 37-40
Dimensiunea vocalităţii apare semantizată şi în B1 din expoziţie (cornii – tuba), sau la toate compartimentele în B2, precum şi în aluziile antifonice între partidele de suflători, în repriză.
Ex. 3, măsurile 154-160
Coralul, de data aceasta cu deschideri către zona muzicii bizantine, este prezent şi în secţiunea părţii a treia, Libera me domine. Acesta prezintă vădite caracteristici ale cântării antifonice susţinute pe pedale de ison şi responsoriale.
Ex. 4, măsurile 278-283, Libera me Domine
Vocalitatea solistică este ipostaziată instrumental de către compozitor la fel ca şi cea corală, mai ales de către partidele suflătorilor, dar nu numai.
Agnus Dei aduce la corn englez un citat melodic gregorian conceput solistic şi acompaniat de fagoţi în maniera monodiei acompaniate, urmat de Dona eis requiem, de o frumuseţe rară, pe acompaniamentul căreia compozitorul va construi în Coda simfoniei litania solistic-instrumentală a naiului.
Ex. 5, măsurile 364- 374
În Lacrymosa melodia solicită partidele solistice într-un dialog al corzilor.
Ex. 6, măsurile 259-268
În Libera me Domine partida solistică a violelor se deprinde din monodia corală Requiem eternam
Ex. 7, măsurile 291-301
Citatul cultural, prezent în părţile Dies irae, Agnus Dei, şi imnul Acum m-am odihnit şi-am trecut la viaţă din Luminătoarea parastasului de rit oriental, toate la origini monodii vocale, sunt simbolizate fie în dramaturgie pur orchestrală, cum este Dies irae (având ca precursori pe Mozart, Berlioz, Verdi), sau Lux eternam, fie solistică.
Astfel metafora vocalităţii se revelează în multiplele ipostaze corelative la nivelul conştientizării apartenenţei la genul originar eminamente vocal al liturghiei şi missei, a receptării şi empatizării cu frumuseţea lumii modale diatonice, cu parfumul arhaic al melodiilor de sorginte bisericească. Prin înveşmântările armonice, isonice sau eterofonice, într-o discursivitate şi o retorică, eminamente orchestrale a unor elemente originar vocale, compozitorul surprinde acea dimensiune a sacralităţii ce reverberează în fiecare dintre noi ca reflectare a dorului după părinţi, a nostalgiei absolutului.
[1] Dumitru Bughici, Dicţionar de genuri şi forme muzicale, Editura Muzicală, Bucureşti 1978, pagina 304.
